Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă – Adia Ilfov funcționeză și se asociază în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 conform cărora o asociație intercomunitară se realizează în conițiile legii între două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale limitrofe, reprezentate prin autorităţile administraţiei publice locale, în scopul înfiinţării, dezvoltării, gestionării şi/sau exploatării în comun a unor sisteme comunitare de utilităţi publice şi al furnizării/prestării de servicii de utilităţi publice a utilizatorilor pe raza teritorială a unităţilor administrativ-teritoriale associate. Aceasta din urmă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii serviciului de alimentare cu apă şi canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 246/2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Utilităţi Publice pentru Serviciul de Alimentare cu Apă şi de Canalizare „ADIA – Ilfov” persoană juridică de drept privat, cu statut de utilitate publică, în scopurile prevăzute la art. 4 din STATUTUL asociației.