Noutăți
18 Octombrie 2022
Hubert Thuma, președinte Consiliul Judetean Ilfov:
“În numai două săptămâni și jumătate, am avansat cu lucrările la apă-canal și în satul Bălăceanca din localitatea Cernica.
Pe șantierul deschis pe Strada Izvorului, stadiul fizic al lucrărilor este de 50%. Practic, am realizat rețeaua de canalizare. Urmează racordurile și căminele racord.
Până acum, am executat coloana principală de canalizare în proporție de 90%, mai exact, 395 metri liniari.
Urmează să realizăm racordurile și căminele de racord, apoi, trecem la coloana de distribuție a apei potabile cu branșamentele și căminele aferente, complet echipate.
Organizarea de șantier pentru lucrările din Tânganu și Bălăceanca este în Cernica, în perimetrul din spatele parcului central.”
În spiritul respectării drepturilor cetățenești, ADIA Ilfov îşi doreşte să implementeze proiecte în vedrea creşterii calităţii vieţii ilfovenilor, pentru ca, cei peste 230.000 de locuitori ai Ilfovului să beneficieze de apă curată și de servicii de canalizare la cele mai înalte standarde.










