Noutăți
9 Iunie 2022
Hubert Thuma, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov:
Stadiul lucrărilor de apă şi canalizare în localitatea Mogoşoaia
Continuăm și săptămâna aceasta cu stadiul lucrărilor de apă și canalizare în județ. Azi, Mogoșoaia face parte din contractul „R-04 Extindere rețele de alimentare cu apă, rețele de canalizare, stații de pompare apă uzată în Mogoșoaia, Balotești, Tunari”, demarat în luna august 2021, cu o valoare totală de peste 96 de milioane de lei, fără TVA.
Până în acest moment, s-au finalizat lucrări de canalizare menajeră şi alimentare cu apă pe următoarele străzi: Aleea Copilului, Garoafelor, Crângului, Moţoc, Lupul, Astromomului, Fuiorului, Haiducului, Baladei, Intrarea Nichita Stănescu.
Stadiul la zi:
- Reţea canalizare menajeră executată – 4.998 metri, din totalul de 37.509 metri;
- Reţeaua de alimentare cu apă executată – 610 metri, din totalul de 28.055 metri.
Constructorul s-a angajat ca în 35 de luni să facă și:
- 9 stații noi de pompare;
- reabilitarea a 2 stații de pompare apă uzată.
Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată este cofinanțat cu bani europeni si are o valoarea totală de 419 milioane de euro, pentru 20 de localități.










